Cu totii suntem profund atasati de obiceiuri si obisnuinte, insa este cunoscut faptul ca de cele mai multe ori calatoriile pot sabota chiar si cele mai disciplinate rutine de sanatate si fitness. Daca gasirea oportunitatilor de a-ti duce afacerea si cariera la un nivel superior sunt pentru tine la fel de importante ca si mentinerea sanatatii si a unei forme fizice excelente, atunci este absolut obligatoriu sa descoperi intrumentele care te vor ajuta sa imbini cele doua obiective din mers.
Chiar daca poate parea dificil, este posibil sa imbini o cariera de succes, presarata de intalniri si de tot felul de deplasari si de calatorii, cu o viata sanatoasa, din care sa nu lipseasca antrenamentele fizice. O spun specialistii si o confirma oamenii de afaceri de succes, care nu uita de sport niciodata!
ie ca iti cauti o sala unde sa te poti antrena cand esti in deplasare, fie ca incerci sa eviti alegerile nesanatoase cand esti plecat cateva zile din oras, iar agenda este ultra-plina, iti poti mentine atat mintea cat si trupul pe deplin sanatoase. Ba chiar poti reveni acasa mai slab si mai sanatos decat la plecare.
Iata care sunt cele mai importante sfaturi ale profesionistilor din sport si ale afaceristilor fit, pornite din experienta personala.
Fii inteligent, nu perfect!
Una dintre regulile esentiale de care trebuie sa tii cont este aceea ca poti lua decizii mai inteligente in materie de nutritie daca planuiesti totul in avans. E imposibil ca atunci cand te afli intr-o calatorie sa nu iesi la cine pretentioase, unde partenerii si colegii vor comanda preparate dintre cele mai apetisante. Fii inteligent si analizeaza dinainte meniul restaurantului sau restaurantelor unde urmeaza sa iesi cat timp te afli in calatorie, in asa fel incat sa stii exact care sunt alegerile sanatoase pe care le vei face.
De asemenea, daca esti invitat la o cina mare alaturi de clienti sau prieteni din orasul in care te afli, programata pentru acea seara, ia decizii sanatoase in cursul zilei. Poti sari, de pilda, peste micul dejun englezesc, plin de calirii si grasimi si sa incerci variante mai sanatoase.
Nu uita ca nu trebuie sa urmaresti perfectiunea, ci doar sa incerci sa fii echilibrat si sa iti mentii consecventa!
Nu exista sala de sport? Nicio problema!
Daca hotelul in care stai nu are sala de sport si nici nu vrei sa experimentezi prin sali locale in care nu cunosti nici echipamentele si nici pe cei care lucreaza acolo si nu te-ai simti confortabil, incearca un antrenament de 15-20 de minute in camera de hotel!
Nu iti trebuie neaparat greutati, pentru ca pana la urma tot ce iti doresti este sa iti iei portia de sport pe ziua respectiva si sa te mentii in forma, atat din punct de vedere mental cat si fizic. Un circuit scurt cu greutatea corporala proprie poate fi realizat foarte usor cu mersul ursului (inainte si inapoi), cu flotari, crunch-uri, abdomene lungi, genuflexiuni joase si ridicari de gambe.
Mentine miscarea simpla si curata!
Atunci cand calatoresti poti alege si varianta termogenezei activitatii fizice fara sport propriu zis. Exista specialisti din domeniul fitness-ului care recomanda sa mentii un program frumos si simplu in timpul calatoriilor, optand pentru tot felul de miscari care ard calorii fara sa faca parte dintr-un program structurat de antrenament.
Pentru ca tot te afli intr-un oras sau chiar intr-o tara noua, pe care probabil o vizitezi pentru prima data, iesi din hotel si descopera cu ajutorul unei plimbari de 30 de minute locuri, oameni si experiente noi. Este o modalitate excelenta de a vedea alte locuri decat cele cu care obisnuit, dar si de a te descotorosi de amorteala zborului cu avionul si de a-ti face inima sa pompeze.
Micile detalii conteaza si se adauga la o rutina de antrenament obisnuita, iar uneori sunt singurele de care ai nevoie cand calatoresti.
Citeste si: In cat timp devine sportul un obicei?
Mentine-ti obiceiurile sanatoase!
Atunci cand esti plecat cu prietenii, colegii sau familia, este usor sa te lasi influentat de cei din jur. Daca ai introdus in agenda de calatorie un timp special dedicat antrenamentului fizic, asigura-te ca iti mentii obiceiurile si ca respecti planul initial, indiferent de ceea ce face restul grupului.
Planifica-ti zilele in avans si nu uita ca poti include perioadele dedicate sportului chiar si atunci cand e obligatoriu ca agenda unei deplasari alaturi de colegi sau prieteni sa fie comuna. In astfel de situatii poti trece ora de sport la categoria “intalniri”. Nu trebuie neaparat ca ceilalti sa stie exact ce faci tu in ora alocata sportului, mai ales daca stii ca vor incerca sa te convinga sa renunti. Daca vor sti ca ai o intalnire, si nu o ora la sala, nu vor fi tentati sa te convinga sa iesi cu ei la masa.
Nu lasa nimic la voia intamplarii!
Daca rutina si pregatirile sunt cheia succesului, calatoriile pot fi dinamita care face sa sara in aer tot ce ai reusit sa construiesti in materie de fitness.
Lectia pe care trebuie sa o inveti cu privire la calatorii este sa pregatesti fiecare detaliu dinainte. Slava Domnului ca exista butonul “in apropiere” al Google Maps, care te va ajuta sa gasesti cele mai apropiate magazine cu alimente sanatoase, cele mai bune supermarketuri si sali de fitness, indiferent de locatia de cazare.
De asemenea, cu ajutorul GPS-ului poti planifica si un traseu de alergare, un mod excelent de a vedea zona din imprejurimi, de a te familiariza cu cultura, arhitectura si cu atmosfera locala in timp ce elimini oboseala calatoriei. Este practic o solutie care te ajuta sa castigi pe toate planurile. De asemenea, fa de acasa cateva cumparaturi, astfel incat sa nu fii nevoit sa te bazezi pe automate cu diverse gustarele si pe fast food-uri cat esti in deplasare. Poti pleca de acasa cu niste gustari sanatoase (cate poti lua intr-o calatorie…) care sa te ajute sa invingi tentatia unui baton de ciocolata la pranz!
Te-ar putea interesa si: Cauzele psihologice pentru care incetam activitatea sportiva