Alimentatie corecta, o provocare
Probabil ca cea mai frecvent intalnita greseala, pe care o facem multi dintre noi, este neglijarea micului dejun. Din graba, pentru ca trebuie sa ajungem la serviciu sau la scoala, ori pentru ca dormim un pic mai mult dimineata, multi sarim peste prima masa din zi, despre care se spune ca ar fi cea mai importanta. E simplu: daca nu mancam dimineata, ne va fi foame mai tarziu, iar atunci cand ne domina senzatia de foame, este dificil sa mai controlam regimul alimentar sau greutatea.
O alta greseala este sa nu mancam inainte de antrenamente. Probabil tot din motive legate de timp, unii nu se alimenteaza cum ar trebui inainte de efort fizic, in consecinta, randamentul lor in timpul antrenamentului va fi foarte redus. Daca nu exista timpul necesar pentru a manca alimente, solutia consta intr-un supliment nutritiv bogat in carbohidrati, dar care ar trebui sa contina si proteine (cam o treime din total). Opusul acestei greseli despre care tocmai am vorbit este lipsa hranirii dupa antrenament. Cel mai bun moment pentru a alimenta organismul cu nutrienti este in urmatoarele doua ore dupa efort fizic, de aceea nu ar trebui niciodata sa sariti peste acest moment. Daca va ganditi la suplimente, atunci concentratul proteic este raspunsul (si, cand zic concentrat, ma refer la un supliment care sa aiba macar 60% proteine de calitate).
Se pune adesea intrebarea daca putem inlocui o masa cu un baton proteic. Situatia sta cam asa: daca ne referim la un individ cu un stil de viata normal, care are activitate fizica moderata sau intensa si mai merge si la sala (sau face alt sport), dupa parerea mea, nu ar trebui sa se hazardeze sa inlocuiasca una dintre cele trei mese importante ale zilei, cu batoane proteice. Aceasta nu este o alimentatie corecta. Poate sa foloseasca batoanele ca gustari intre mese sau pur si simplu ca suplimente (deci in completarea meselor obisnuite). Aceste batoane, oricat de valoroase ar fi din punct de vedere al combinatiei de nutrienti, nu acopera necesarul caloric pe care ni l-ar oferi o masa normala. In schimb, intr-o cura de slabire, batonul proteic poate fi folosit ca substitut pentru masa de seara.
Alimentatie corecta – sursa de energie
In categoria greselilor nutritionale, intalnim una mai deosebita si anume consumarea unei cantitati mari de proteine si a unei cantitati insuficiente de carbohidrati. Exista tot felul de regimuri de slabire care au la baza aceasta schema, insa pentru un om care nu doreste sa slabeasca, acesta combinatie este contraproductiva, fiindca, asa cum stim toti, carbohidratii reprezinta principalele resurse energetice imediate ale organismului.
Oamenii si-au pierdut o parte din instinctul de a se hrani exact cat au nevoie. De vina probabil ca este evolutia tehnologica care ne determina sa fim mai sedentari si ne pune la dispozitie o intreaga gama de alimente hipercalorice. A ajuns sa fie o adevarata provocare consumarea unei cantitati optime de alimente, care sa ofere exact necesarul caloric de care are nevoie individul, raportat la activitatea fizica pe care o depune. O alimentatie abundenta conduce, in mod invariabil, la acumularea de kilograme sub forma de tesut adipos, in timp ce o alimentatie insuficienta (cantitativ, dar si calitativ) atrage dupa sine pierderea masei musculare. Tot in aceasta categorie de greseli dietetice, intra si consumul insuficient de lichide, despre care am mai discutat in alte articole.
Printre greselile destul de frecvent intalnite, se afla si conceptia unora, care cred ca, daca fac sport, pot sa manance orice si oricat. Problema nu se reduce numai la posibila crestere in greutate, ci si la deprivarea organismului de unii nutrienti absolut necesari pentru buna functionare si ma refer, in mod particular, la oligoelemente, adica vitamine si minerale.
In final, greseala cea mai grava: adoptarea unor regimuri alimentare incorecte, create in special pentru scaderea in greutate, si care nu tin cont de principiile stiintifice si dietetice. Ne lovim de aceste „regimuri-minune“ prin toate revistele de life style de pe piata. Nu vreau sa generalizez, insa multe dintre acestea sunt concepute cu scopul de a obtine rezultate rapide in timp scurt, ceea ce nu este nici sanatos si nici durabil.
Probabil ca fiecare dintre voi s-a regasit in cel putin una dintre greselile prezentate aici. Desi seamana cu un slogan electoral… este timpul sa schimbam ceva si sa trecemem la o alimentatie corecta!
Dr. Serban DAMIAN