A zarit pascand o vaca
Si, uimita de mirare,
Ca o vede asa de mare,
S-a intrebat cum a facut
Gogeamite de-a crescut.
– Stiu eu bine, zice, las’ ca,
Parca vaca nu-i tot broasca
M-am gandit si am aflat:
S-a silit si s-a umflat…
Eu ma jur pe cinstea mea,
Sa ma fac taman cat ea.”
Am ales sa incep acest articol cu un pasaj din fabula “Broasca si vaca” de La Fontaine, pe de o parte pentru a va starni interesul pentru cele ce vor urma, iar pe de alta parte, pentru ca fabula este, prin insasi definitia ei, o scurta povestioara alegorica in care autorul, personificand animalele, plantele si lucrurile, satirizeaza anumite moravuri, deprinderi, mentalitati sau greseli, cu scopul de a le indrepta.
Ideea acestui articol mi-a venit atunci cand unul dintre pustii din sala in care ma antrenez si care, cu cateva saptamani inainte, ma abordase cu o intrebare de genul “Ce sa iau si eu ca sa ma fac mare?”, a venit cu un exemplar al ultimului numar din revista “Culturism & Fitness”, mi-a aratat o fotografie cu Kai Greene si mi-a spus: “Eu ca asa vreau sa ajung! Si nu cred ca cu proteinele alea, care mi-ati spus ca sunt bune pentru masa musculara, ma voi face vreodata mare. Nu stiti niste produse de-alea cu care sa cresc mai repede?”. I-am spus ca nu stiu…
Sunt convins ca este in natura noastra umana sa ne dorim mai mult si mai bun si cred ca a tinti sus este o virtute. Insa intotdeauna am fost de parere ca trebuie sa existe un echilibru intre posibilitatile concrete si riscurile pe care le implica atingerea unui anumit scop pe de o parte, iar pe de alta parte, beneficiile ce ar decurge dintr-o eventuala reusita.
Sigur, pentru un practicant de culturism si nu numai, poate fi frustrant cand, la un moment dat, realizeaza ca rezultatele lui nu sunt tocmai cele pe care si le stabilise, iar altii i-au luat-o cu mult inainte. Tentatia de a apela la alte mijloace, le voi numi eufemistic “nesanatoase”, este si mai mare atunci cand cel despre care se considera ca a reusit le foloseste deja.
Ce este insa esential in aceasta situatie este mai intotdeauna neglijat: cel frustrat nu vede decat partea frumoasa a succesului celuilalt, insa nicio clipa nu isi pune problema ca in spatele reusitei lui stau poate ani de munca, renuntari si sacrificii. Nu stie ca poate diferentele de potential genetic l-au propulsat catre succes, cum nu stie ca in situatia in care acela a decis sa utilizeze acele mijloace “nesanatoase”, si-a asumat niste riscuri, compensate cumva de beneficiile ce vor fi decurs din reusita lui.
Tot cel frustrat nu stie ca acela care si-a asumat un risc, probabil suporta consecintele pe care chiar daca ceilalti nu le cunosc, asta nu inseamna ca ele nu exista.
Acesta este peisajul in care are loc confuzia intre scopul real al sportului in general si al culturismului in particular, acela de a crea trupuri mai frumoase, mai puternice si mai sanatoase… si disperarea de a fi “mare” cu orice pret.
Pentru a respecta simetria articolului, voi incheia cu finalul fabulei de mai sus, insa nu inainte de a va aminti ca dincolo de nota vesela a versurilor se afla o realitate extrem de trista…
“Si cand iar s-a opintit,
Broasca subreda si mica
S-a umflat si a plesnit
Si s-a spart ca o basica.”
Daniel Oprea
campion balcanic