TopCulturism – exercitii, programe de antrenament, nutritie, sanatate

Burta umflata, doar o problema de estetica? Care sunt cauzele?

burta-umflataProbabil ati vazut si voi, mai ales daca vizionati concursurile internationale de culturism, aspectul umflat al abdomenului la multi dintre culturistii profesionisti. Fenomenul a inceput in anii ’90 si, desi atletii erau intr-o conditie fizica extraordinara, cu striuri si vene peste tot, atunci cand se intorceau pentru pozitiile obligatorii din profil, abdomenele lor erau asa de umflate ca pareau niste femei insarcinate. Cu toate acestea, muschii se puteau observa in forma lor perfect conturata si definita. Deci, daca burta umflata nu era o cauza a grasimii, atunci ce era?

Diverse teorii aparute au incercat sa explice fenomenul, acum prezent la majoritatea culturistilor de talie internationala si nu numai. Iata cateva dintre aceste teorii:

Prea mult hormon de crestere!

Cei mai multi atribuie problema abdomenului umflat consumului prea mare de hormon de crestere (GH). Principalul produs anabolic al GH-ului este factorul de crestere de tip insulinic 1 (IGF-1), care este produs de ficat, dar si local, de muschiul lucrat. Exista multi receptori in intestin pentru IGF-1; cand sunt activati, organul afectat se mareste in volum. In consecinta, multi explica ca marirea burtii este cauzata de stimularea cu IGF-1, din cauza folosirii GH-ului in doze mari, organele marite pur si simplu imping intestinul in afara.

Folosirea insulinei pentru sprijinirea efectelor anabolice!

In plus, aparitia burtilor umflate, enorme, la culturisti a coincis cu inceputul folosirii pe scara larga a insulinei. Culturistii din era lui Arnold nu foloseau insulina, iar burtile balonate erau la fel de prezente precum unicornii pe Broadway. Daca aveai burta mare in acele timpuri, erai gras. Punct. La vremea aceea, de altfel, insulina era folosita in scopuri pur medicale, pentru tratarea diabetului. Asadar, singurii culturisti care foloseau insulina erau cei cu diabet de tip 1, caracterizat prin lipsa unei parti a celulelor din pancreas, care produc insulina.

De ce ti-ai injecta insulina, daca esti sanatos?

Raspunsul este simplu aici: insulina este considerata un hormon anabolic. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca are capacitatea de a stimula intrarea de aminoacizi in muschi, unde sunt utilizati pentru sinteza proteinei, stimulul numarul unu pentru crestere. De fapt, insulina provoaca sinteza proteinei in muschi doar in prezenta unei concentratii mari de aminoacizi.

In marea majoritate a timpului, insulina este implicata mai mult in efectele anticatabolice: scade procesul de distrugere a muschilor, un efect semnificativ deoarece in corp se da o lupta continua intre elementele anabolice si cele catabolice. Asadar, in acest sens, insulina are un efect indirect anabolic. Unii oameni de stiinta vorbesc despre rolul insulinei in cresterea musculara ca fiind unul permisiv, referindu-se la faptul ca in prezenta ei sunt favoritzate efectele anabolice, chiar daca nu le stimuleaza in mod direct.

Rezistenta la insulina, pe de alta parte, apare mai ales datorita imbatranirii. In timp ce majoritatea cazurilor de rezistenta la insulina sunt puse pe seama prezentei excesive de grasime in organism, alt tip de rezistenta la insulina apare la oamenii in varsta si nu are legatura cu grasimea. Este un fenomen care are drept cauza pierderea graduala a masei musculare, din care rezulta un cerc vicios: cantitatea scazuta de insulina duce la pierderea si mai accelerata a muschilor. Studii efectuate pe varstnici diagnosticati cu rezistenta la insulina au aratat ca daca acestia primesc o anumita doza de insulina, mai mare decat cea primita la o masa normala, distrugerea musculara se opreste.

Culturistii au descoperit in mod empiric faptul ca, atunci cand insulina este folosita cu steroizi anabolici si hormoni de crestere, efecte anabolice cresc considerabil:

Dar atunci cand insulina este folosita impreuna cu hormonul de crestere, nivelul ridicat de glucoza din sange este temperat de prezenta insulinei.

Dincolo de burta umflata, ce pericole ascunde folosirea insulinei?

In prezenta excesului de calorii, insulina ingrasa

Unul dintre pericolele folosirii insulinei pentru culturisti este ca aceasta este cel mai potent hormon lipogenic in corp. In prezenta excesului de calorii, in special a carbohidratilor simpli cu indice glicemic mare, insulina declanseaza producerea de grasime. Chiar si asa, este un mit faptul ca insulina ingrasa. Trebuie sa mananci multe calorii. Hormonul de crestere actioneaza contra efectului stimulator al grasimii dat de insulina, fiind un motiv intemeiat pentru culturisti de a combina cele trei componente.

Efecte secundare grave

Folosirea insulinei este precum expresia „sa iei tigrul de coada”. Lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par. Utilizata impropriu, in doze mari, poate cauza efecte secundare de la lesin pana la intrarea in coma. Cativa culturisti au lesinat datorita injectarii unor doze mari de insulina fara sa-si asigure o cantitate adecvata de carbohidrati.

Un caz din 1997, despre care s-a scris in Jurnalul Medical Britanic, a prezentat un culturist de 21 de ani, care si-a injectat o doza prea mare de insulina,iar acest lucru a condus la deteriorarea severa a creierului. Alt caz, din 1994, descrie un tanar de 19 ani, care si-a injectat o doza de 320 de unitati, cum intra intr-o criza de hiperglicemie (nivel crescut de glicemie in sange) ce i-a cauzat inclusiv convulsii. Un alt caz, mult mai recent, a prezentat un barbat de 31 de ani care a fost dus de urgenta la spital, dupa ce fusese gasit inconstient in urma administrarii unei doze prea mari de insulina.

In timp ce folosirea insulinei de catre culturistii care concureaza si care traiesc pentru acest lucru este discutabila, nu gasesc niciun motiv intemeiat pentru care nondiabeticii sau culturistii care nu concureaza apeleaza la acest lucru.

Suprinzator, numarul acestora este mai mare! Conform unui studiu efectuat online, numarul celor care folosesc insulina, dar nu concureaza, este de cateva ori mai mare decat al celor care o folosesc si concureaza. Dintre efectele secundare relatate, pe primul loc se afla hipoglicemia, care s-a manifestat la aproximativ 60% din cazuri. Majoritatea nu aveau un aparat de masurat glucoza din sange…

Este alarmant faptul ca majoritatea celor care folosesc insulina nu au concurat, DAR NICI NU VOR SA CONCUREZE. Ei iau informatii de pe site-uri sau forumuri, de la tot felul de asa-zisi „guru ai steroizilor”. Cert este ca sunt constienti de unele efecte secundare, printre care si aparitia aspectului de burta umflata.

Recent, unele studii au demonstrat ca folosirea insulinei nu contribuie numai la accelerarea procesului de imbatranire, dar si la ratele ridicate ale aparitiei diferitelor tipuri de cancer. Este un lucru cert ca insulina, impreuna cu IGF-1, promoveaza cancerul. Insulina duce mai ales la aparitia cancerului la colon.

Majoritatea nu stiu ca poti obtine efecte anabolice bune fara sa resimti efectele secundare. Un shake dupa antrenament, ce contine zer si carbohidrati simpli, poate creste insulina cu aproape 40% fata de nivelul initial.

Tinerii care nu stiu astfel de lucruri, ar face bine sa nu mai asculte de cei care scriu pe site-uri si forumuri si sa inceapa sa studieze nutritia si cum pot fi stimulate efectele anabolice in mod natural.

Alexandru Bolborici

dupa Ironman

Exit mobile version