Din pacate, am avut de nenumarate ori aceeasi surpriza neplacuta, cand am trecut pragul unei noi sali, bine dotate cu aparatura performanta, spatii largi si aerisite, sa dau peste instructori total incompetenti, care, in 90% din cazuri, nici nu detineau vreo pregatire in domeniu. Mai grav este faptul ca acesti „instructori” angajati nu aveau notiuni elementare despre corpul omenesc si anatomia lui, iar despre metodica de antrenament si nutritie, nici nu poate fi vorba. In cel mai bun caz practicasera cateva luni miscarea la sala, dar majoritatea nu aveau nimic comun cu fitnessul, fiind rude ale patronului sau fosti paznici in cautarea unui loc de munca!
Evident, greseala apartine in primul rand patronilor salilor, care, pe langa salariul mizer oferit, nu testeaza in vreun fel angajatii in acest domeniu – fitnessul.
Asa am ajuns sa aud in sala „sfaturile” acestor „instructori” care dadeau ordine de genul: „Acum pune mana si fa niste genofrictiuni apoi treci la agdomene!”
Ca pare amuzant, la prima vedere, sunt de acord, dar cand personajul respectiv incarca presa sau punea bara cu 20-30 kg pe umerii unei persoane care spusese ca sufera de deformari si alte afectiuni ale coloanei vertebrale, problema devine una tragica!
Am vazut de zeci de ori cum unor supraponderali, care doreau sa slabeasca, li se administrau antrenamente cu greutati mari si repetari putine, cum unor tineri de 14-15 ani li se incarcau barele cu atatea kg, ca nu puteau efectua o repetare corecta si, din dorinta de a ridica, adoptau pozitii extrem de periculoase pentru sistemul lor osos in plina formare!
Uneori, acesti „instructori” recunosteau senini ca isi bateau joc de clienti punandu-i la toate aparatele din sala, cu greutati imense, ca sa faca febra musculara in asa hal incat sa renunte la sala, pentru ca deja platisera abonamentul pe luna respectiva! Evident, sala cu asemenea instructori a dat faliment, insa ce doresc eu sa subliniez este lipsa controlului asupra acestui fenomen, care este mai extins decat se crede la prima vedere.
Pe langa lipsa cunoasterii anatomiei, a principalelor grupe de muschi si a exercitiilor care solicita grupele respective, acesti indivizi recomanda, la capitolul suplimente, steroizii! Pentru ca prezentarea si alegerea unui supliment nutritiv necesita cunostinte destul de elaborate, individul prefera sa dea solutia minune tuturor: steroizii. Astfel, adolescentii sunt atrasi de mirajul unei musculaturi impresionante si rapid dobandite (dupa spusele acestor „guru”) si cumpara aceste substante si le iau fara a sti, macar o secunda, ca se expun unor riscuri majore, mai ales la aceasta varsta cand hormonii din organism sunt in plin proces de dezvoltare si reglare; copilul mergand pe informatia oferita de „instructor” ca doar nu e angajat acolo la sala degeaba, stie el ceva!
Am luat decizia scrierii acestui articol de curand, cand la sala unde ma antrenez am vazut o doamna cu ochelari, pe la 45 de ani, care lucra la helcometrul pentru spate tractiuni dintr-o pozitie viciata, care-i punea in pericol coloana vertebrala. Nu m-am putut abtine si am intervenit corectand-o pe biata femeie. Mi-a spus ca instructorul salii ii spusese ca lucreaza corect!
Pe langa lipsa de cunostinte despre antrenament, alimentatie, suplimentatie, acesti „instructori” au o alta mare problema: lipsa responsabilitatii! Ei nu isi asuma in nici un fel eventualele esecuri sau accidentari ale clientului salii, de obicei stau de vorba intre ei, in loc sa supravegheze ce se intampla in sala, sau isi fixeaza, drept tinta, o fata frumoasa si stau de vorba numai cu ea, chipurile consiliind-o in probleme de fitness.
Daca multi dintre cititorii acestui articol il vor recunoaste pe „instructorul” de la sala unde se antreneaza, au doua alternative: ori schimba sala cu una unde exista un instructor competent, ori isi angajeaza un antrenor personal.
Stiu ca pare dur ceea ce afirm, dar nu va puteti permite sa va jucati cu sanatatea d-voastra, lasandu-va pe mana specimenului mai sus descris. Lipsa unui control al calitatii profesionale, in acest domeniu, duce la aparitia unor riscuri majore, daca la saloanele de infrumusetare legea s-a upgradat la noile cerinte ale pietei europene, la suplimente si aparatura, avem de asemenea standard de europene, la capitolul personal specializat in sali, stam 100% romaneste!
Neexistand o autoritate care sa controleze daca acesti angajati din sali au absolvit un curs oficial de instructori (90% din ei nici nu au facut vreun asemenea curs), piata este invadata de incompetenti, uneori acestia apar si pe la TV cu exprimari precare si cu confuzii intre suplimente si steroizi.
O solutie ar fi ca, printr-o lege, sa se infiinteze o comisie in cadrul FRCF care, fiind organul oficial al ANS (Agentia Nationala de Sport), sa controleze acest fenomen al competentei personalului angajat din salile de fitness. Daca tot incercam sa ne ridicam ca societate si vrem niste servicii de calitate, atunci si noi, clientii acestor sali, ar fi bine sa ne informam, inainte de a cumpara un abonament la o sala de fitness, despre cel pe mana caruia ne lasam corpul si, implicit, sanatatea! La fel si patronii salilor ar trebui sa inteleaga ca nu pot angaja niste persoane cu experienta, competente si cu studii de specialitate, pe un salariu minim pe economie din dorinta de a scoate profituri cat mai mari, pentru ca, in timp, clientii salii vor observa aceste lipsuri si se vor orienta spre alte sali cu personal calificat!
prof. Cristian Neagu