TopCulturism – exercitii, programe de antrenament, nutritie, sanatate

Exercitii aerobe – masura simpla de prevenire a cancerului de colon

exercitii aerobe

Exercitii aerobe, impotriva formarii de polipi colonici

Studiile efectuate la Centrul destinat studiului cancerului “Fred Hutchinson” dovedesc faptul ca exercitiile aerobe efectuate in mod regulat, la o intensitate de la moderat la viguros, reduc riscul formarii de polipi colonici care se pot maligniza si pot determina aparitia cancerului de colon.

Barbatii care au participat la studiu au fost instruiti sa faca o ora de activitate aeroba pe zi, sase zile pe saptamana, timp de un an. Ei au inregistrat o scadere semnificativa a proliferarii celulelor in zona colonului, care sunt cele mai vulnerabile la cancer”, a spus conducatorul studiului, Dr. Anne McTieman. “Am constatat ca si doar 4 ore pe saptamana pot fi suficiente pentru a inregistra beneficii semnificative”.

Astfel, cercetatorii au observat o reducere a numarului de celule care se divid activ sau a proliferarii celulare la nivelul criptelor colonice, acolo unde se produce absorbtia apei si a nutrientilor. “Intr-un anumit procent, este normal sa se produca proliferarea celulara la nivelul zonei bazale a criptelor, insa atunci cand aceste celule incep sa se divida prea repede, migreaza spre parti laterale ale criptelor catre suprafata si, in cele din urma, se formeaza un polip”, spune coordonatorul studiului. Majoritatea polipilor sunt benigni, insa unii dintre ei prezinta riscul de cancerizare.

S-a constatat o relatie de inversa proportionalitate intre intensitatea acestor exercitii aerobe si nivelul proliferarii celulare. Cea mai importanta reducere a proliferarii celulare a fost observata la barbatii care au facut antrenamente mai mult de 5 ore pe saptamana, iar in cazul celor care s-au antrenat rareori sau deloc nu s-a observat niciun rezultat pozitiv.

De cate minute de exercitii aerobe avem nevoie

Cercetatorii spun ca proliferarea celulara a sectiunii superioare a criptelor colonice se reduce la cei care fac efort aerob 250 minute sau mai mult pe saptamana, ceea ce este un lucru important, deoarece acest model de proliferare este asociat cu riscul de cancer la colon si ca nu s-a remarcat nicio corelatie intre greutatea corporala si efectul antrenamentelor asupra proliferarii celulare.

O alta observatie importanta a oamenilor de stiinta se refera la faptul ca efectul benefic al acestor exercitii aerobe observat la barbati nu se regaseste si la femei. Mecanismul nu este inca lamurit, o posibila explicatie fiind faptul ca exercitiile fizice reduc nivelul de estrogen, un hormon care protejeaza colonul. O alta posibila explicatie este data de faptul ca femeile nu reusesc sa ajunga la nivelul optim de intensitate al efortului fizic, comparativ cu barbatii.

In acest studiu au fost implicati barbati sedentari cu varste cuprinse intre 40 si 75 ani. Tuturor li s-a realizat o colonoscopie pentru a dovedi faptul ca nu sufera de cancer la colon. La finalul studiului li s-a efectuat sigmoidoscopie, o procedura de vizualizare a rectului si sigmoidului, care a fost insotita de biopsie.

Cancerul de colon este  una dintre cauzele majore de mortalitate din lume, iar rezultatele acestui studiu ne dau speranta ca exista o metoda simpla si la indemana de prevenire a acestei boli.

Sunt convins ca voi, cititorii nostri, sunteti oameni activi, insa nu va limitati la atat! Deveniti mesagerii unui stil de viata sanatos si indemnati-i si pe cei din jurul vostru sa faca sport!

Dr. Serban Damian

Exit mobile version