Este indicat sa faci exercitii aerobice daca iti doresti cresterea masei musculare?
In culturism este aproape o axioma faptul ca, daca faci exercitii aerobice, pierzi masa musculara. Teoria ce sta la baza acestei “axiome” este ca exercitiul aerobic scade sinteza proteinei si nivelul hormonilor anabolici, cum ar fi testosteronul. Ca multe “axiome” sau “mituri” din culturism, nici aceasta nu trebuie sa fie adevarata…
De fapt, un studiu a descoperit ca subiectii care au facut exercitii aerobice intense timp de o ora, pe parcursul a trei zile, au avut niveluri ale sintezei proteice din muschi similar cu cei care au facut antrenamente cu greutati.
Bazat pe aceasta descoperire, un alt studiu a fost realizat pentru a masura catabolismul muscular in coapse dupa o ora de exercitii aerobice intense pentru picioare. Studiul, care a implicat 5 tineri, a masurat distrugerea proteinei imediat, la 6, 24, 48 si 72 ore dupa terminarea exercitiilor aerobice intense. Distrugerea musculara a fost determinata prin masurarea prezentei 3-metilhistidei, o substanta produsa doar in proteinele contractile musculare.
De ce trebuie sa facem exercitii aerobice
Rezultatele au aratat ca nu exista o diferenta in distrugerea musculara la niciun interval de timp dupa exercitii, cand s-au facut masuratorile. Pe de alta parte, ca in studiul anterior, sinteza proteinei in muschi a crescut aproape ca dupa un antrenament cu greutati.
Aceasta descoperire ne incurajeaza sa facem exercitii aerobice la o intensitate mai mare decat in mod normal. Cel mai bine e sa facem aerobicul cu intervale de intensitate (crestem si scadem intensitatea aerobicului de mai multe ori la aceeasi sedinta) pentru a beneficia, pe langa efectele cardiovasculare ale unei sedinte clasice de aerobic, si de cele anticatabolice ale aerobicului de intensitate mai mare.
Alexandru Bolborici
dupa Ironman