Exercitii piept. Fluturari – obtine cat mai mult de la ele!
Ca redactor, pot gasi multe aspecte care intra in contradictie. Una am scris, de exemplu, in 1993 si cu totul altceva a fost opinia mea in 2003, iar cititorii mai vechi mi-au semnalat deseori aceste aspecte. Lor le spun ca am mintea deschisa la nou si imi pot schimba opiniile odata cu trecerea anilor. Avem nevoie sa ne impartasim experientele si sa invatam unii de la altii pentru ca dorim sa obtinem cele mai bune rezultate. In acest articol o sa vorbim despre exercitii pentru piept.
Exercitii piept de la profesionisti.
Cazul de fata: pentru multi ani am considerat ca anumite exercitii pentru piept (fluturarile) ofera deloc sau foarte putina rezistenta in ultima treime a miscarii, cand ganterele sunt apropiate si de aceea am folosit si recomandat aparatul peck-deck si cablurile incrucisate.
Recent am vorbit cu culturistul profesionist Bob Cicherillo despre antrenamentele lui pentru piept. Am fost impresionat de un interviu pe care Bob l-a dat in revista Ironman, anul trecut, si in care punea la indoiala utilitatea catorva exercitii populare, precum cele cu gantere, indreptari, impinsul de la ceafa si impinsul din culcat. De vreme ce ii respect experienta in antrenamente, peste 20 de ani, am fost curios de ce face frecvent fluturarile in antrenamentul lui pentru piept. Oare nu stia de lipsa de stres din partea de final a miscarii?
Astfel l-am sunat pe Bob care mi-a dat o lectie de scoala veche. „Cheia este sa intinzi mainile treptat ca si cum ai dori sa-ti atingi incheieturile de la palme, chiar daca ele nu se apropie mai mult de 20 cm si sa incordezi bine pectoralii.” Un mic bec s-a aprins in capul meu. Imediat ce am inchis telefonul, am executat miscarea de cateva ori pana am inteles ce a dorit sa-mi descrie.
Exercitii piept cu ganterele
Ce vorbesti? Mi-a luat un timp relativ scurt sa stapanesc miscarea, dar cu siguranta ca am simtit tensiune pe o portiune mai mare a miscarii. Astfel am adaugat in aceste exercitii pentru piept fluturarile cu gantere pentru prima oara in 18 ani de antrenamente. Inca imi plac variantele exercitiului la aparat sau cabluri, dar am invatat ca fluturarile nu sunt chiar asa de nefolositore precum credeam. Totusi, daca te gandesti bine, culturisti precum John Grimek, Reg Park, Steve Reeves, George Eiferman sau Clancy Ross aveau un piept masiv intr-o vreme cand aparatele de culturism moderne nu existau. Asta nu face decat sa intareasca cele doua mottouri, pe care le respect in culturism: „cu cat stii mai mult, cu atat cresti mai mult” si „cand vei stii totul, atunci cresterea se termina”.
Alexandru Bolborici
dupa Ironman