Ed Corney, o viata dedicata sportului
Despre Ed Corney se pot spune multe, iar lista premiilor castigate in diverse competitii , chiar si la varste inaintate, este prea lunga si impresionanta pentru a o rezuma in cateva randuri (o puteti consulta aici). Incepandu-si cariera la varsta de 33 ani, Ed s-a numarat printre primii „ambasadori” ai culturismului, iar modul in care poza pe scena marilor concursuri de profil, cat si simetria corpului sau, au devenit legendare (cei care au vazut Pumping Iron stiu despre ce e vorba).
„M-am considerat o opera de arta. Am muncit 20 ani pentru a obtine forma corpului pe care o am astazi, iar daca asta nu e arta, nu stiu ce mai e”
Si pentru ca este esential sa invatam de la marii campioni (care sunt multi, nu doar Arnold, Oliva sau Zane), in special de la cei care au reusit atunci cand conditiile nu erau tocmai favorabile, astazi am decis sa publicam un interviu realizat de cei de la Bodybuilding.com cu aceasta legenda care, practic, si-a dedicat intreaga viata acestui sport.
Eu zic ca din fiecare rand putem trage invataminte.
Interviu cu Ed Corney
Salut, Ed! Ai participat la competitii de bodybuilding inca din anul 1967. Ce anume te-a determinat sa continui in acest sport atat de multi ani?
Ed: Sincer, primul meu concurs a fost pur noroc. Prietenul meu bun, Bob Perata, organizese o competitie pentru membrii salii lui de fitness, unde eu si toti prietenii mei ne antrenam. A avut nevoie de o mare putere de convingere, dar in final a reusit si am uract pe scena pentru a lua acasa primul meu trofeu.
Nu pot spune ca as fi luat vreodata in considerare astfel de competitii daca Bob nu m-ar fi convins sa particip la acest concurs. De ce nu m-am opriit acolo? Pentru simplul fapt ca am descoperit in acest sport o provocare fizica, spirituala si mentala in aceeasi masura.
Pot spune ca m-am indragostit de acest sport. Sa nu uitam ca pana la aproape 34 ani nu m-am suit pe scena si, dupa aceasta victorie si pe tot parcursul carierei mele, mi s-a spus de nenumarate ori „Ed, esti prea in varsta pentru a fi pe scena”, „Este prea tarziu pentru tine si nu vei reusi niciodata in acest sport”.
Desi nu pot spune ca astfel de replici m-au incurajat, in mod sigur m-au propulsat in cariera mea.
Ai inceput sa practici bodybuildingul destul de tarziu, la varsta de 33 ani. Ce activitati aveai inainte de a-ti incepe cariera in acest sport? Ai fost o persoana atletica inca din copilarie?
Ed: Crescand in Hawaii ma pricepeam binela volei, body si board surfing si canoe. Dar rar am practicat alte sporturi de echipa. La 14 ani am facut cunostinta cu judo.
Un prieten mi-a sugerat sa merg la Dojo unde studia el. Am acceptat, iar in 4 ani am castigat centura neagra. Disciplina si puterea de concentrare de care aveam nevoie pentru a excela din domeniul artelor martiale mi-au fost de mare folos in cariera mea in bodybuilding.
Inainte de a deveni un bodybuilder profesionist, am avut joburi legate de activitatea mea in cadrul US Coast Guard. Am fost si mecanic la aeroportul Oakland la sfarsitul anilor ’50, cand am inceput sa ma antrenez la o sala din vecinatate.
Cum ai inceput sa te antrenezi?
Ed: In acea perioada in care lucram la aeroport, mi-am redescoperit pasiunea pentru volei si am intrat intr-o echipa formata doar din hawaieni.
Apoi a urmat o zi decisiva pentru cariera mea, ziua in care am jucat cu o echipa formata exclusiv din bodybuilderi. „Or fi ei mari, dar sunt neindemanatici si inceti. O sa ii batem fara pic de efort”, ne-am spus noi, dar ne-am inselat amarnic. Unul dintre jucarorii echipei adverse era Millard Williamson.
Dupa meci, m-am dus la el si m-am prezentat: „N-am vazut niciodata o masa musculara ca a ta, cum ai reusit, prin antrenament cu greutati?”. „Exact”, mi-a raspuns el, „Greutatile reprezinta cel mai rapid mod de a-ti dezvolta masa musculara”.
Intotdeauna am considerat ca un antrenament cu greutati te va face mai incet, dar iata-ma in fata unuia dintre cei mai talentati jucatori de volei pe care i-am cunsocut: „Greutatile nu te incetinesc. Din contra, un antrenament corect si o alimentatie adecvata te vor ajuta sa devii mai rapid si iti vor imbunatati coordonarea”.
Dupa acest eveniment, m-am tot gandit cat de mult mi-ar placea sa am un fizic precum cel al lui Williamson. Cu acest scop in minte, m-am abonat la o sala. La inceput am fost neindemanatic, apoi am invatat tehnicile corecte de antrenament si am observat imediat potentialul genetic extraordinar pe care il aveam.
Iar potentialul tau a devenit evident pe masura ce capatai din ce in ce mai multa experienta. Care sunt cele mai dragi amintiri din anii ’70, perioada in care te-ai remarcat in acest sport?
Ed: Sut atatea momente extraordinare din acea perioada! Bineinteles, printre ele se numara titlurile castigate la IFBB USA, IFBB Mr. America, dar si experienta fantastica pe care am trait-o alaturi de prietenul meu Mike Katz in Bagdad, unde am castigat titlul de Mr. Universe.
De asemenea, nu pot sa nu mentionez filmarea Pumping Iron, prezentarea de la Whitney Museum din New York si prietenia si antrenamentele cu Arnold si Danny Padilla, printre altii.
N-am sa pot uita niciodata nici reactia publicului cand ma aflam pe scena Olympia in 1977. Un deceniu destul de bun pentru mine.
Spune-ne mai multe despre legatura dintre tine si Arnold, dar si despre relatia cu toata gasca de la Gold’s Gym. Cum era atmosfera in acele vremuri?
Ed: Dupa victoriile din USA, America si Univers, locuiam in Carolina de Nord. Intr-o zi am primit un telefon de la Arnold, care m-a invitat sa ma mut in Santa Monica si sa ma antrenez cu el. Am plecat a doua zi.
Multe dintre momentele in care ne antrenam impreuna au fost filmate pentru Pumping Iron. De fapt, ideea de a concura in primul meu concurs Olympia a fost a lui Arnold.
Experienta Gold Gym mi-o amintesc de parca ar fi fost ieri. Nu pot uita intensitatea maxima a antrenamentelor, determinarea si concentrarea din acele zile. Inca aud sunetul greutatilor, al efortului depus de toti si mirosul de transpiratie din sala.
Toti greii se antrenau acolo in acea perioada: Waller, Zane, Katz, Grant, Columbu, Birdsong, Robby, Danny, Callard si multi alti. A fost un moment unic din viata mea.
In aceasta perioada a fost lansata si cartea Pumpiong Iron, iar imaginea ta a fost pe coperta. Ce a reprezentat aceasta oportunitate pentru tine?
Ed: Arnold si George Butler au decis ca eu sa apar pe coperta cartii, considerand ca este bine pentru imaginea mea sa apar pe posterele din metrou.
Pe coperta cartii si in paginile acesteia dar si in film, abilitatile tale de a poza pe scena au fost evidentiate. Esti cunoscut ca unul dintre cei mai buni poseuri din istoria acestui sport. Cum ai invatat sa te prezinti atat de bine pe scena?
Ed: Cand lucram la US Coast Guard am fost atras de dans. Aflandu-ma langa San Francisco, am inceput sa frecventez cluburile de jazz si m-am indragostit de muzica lui Tito Puente, Cal Jayder, Mango Santa Maria si altii.
Imediat am descoperit ca eram talentat la dansul latin si am inceput sa tin reprezentatii pentru audiente mici. Impreuna cu alti prieteni am devenit cunoscuti ca The Four Guys.
Dansam de la mambo, la rumba sau cha-cha, spre incantarea audientei. Privind in urma, imi dau seama ca acesta a fost primul contact cu o audienta prin intermediul miscarii.
Fratele meu Joe locuia in Alameda si era instructor de dans la Arthur Murray School. L-am rugat sa ma ajute si astfel mi-am dat seama ca ma pricep si la dans.
Am participat si la cateva concursuri de dans in acea perioada, acestea fiind primele competitii in care miscarile mele au fost evaluate. Insa atunci nu trebuia sa ma dezbrac pentru a concura. Asta s-a intamplat abia dupa 10 ani.
David Robson
Continuarea interviului (despre antrenamentul si motivatia lui Ed Corney) in articolul urmator.
