Ca sa intelegi inca de la inceput despre ce e vorba, am sa-ti spun un secret: am concluzionat ca aceaia care practica acest sport pot fi clasificati in doua mari categorii, cei care au calitatile „genetice” de a ajunge departe si cei care sunt mai putin norocosi, dar care ajung totusi culturisti. Din cel de-al doilea grup fac parte 95% dintre culturisti. Tu crezi ca stii deja ce tip de culturist esti? Nu te grabi!
Un tip de culturist, mai multe povesti…
Culturistii din ambele grupuri au intrat in acest sport din diferite motive. Sa incepem cu cei din grupul norocos, care s-au nascut nu numai cu un potential formidabil de a creste masa musculara, dar si cu o structura osoasa ideala. Multi dintre acestia au inceput antrenamentul cu greutati pentru ca practicau alte sporturi, deseori fotbal american, la care erau deja buni, dar voiau sa-si intareasca rezistenta si sa creasca forta musculara. Foarte rapid insa, corpul lor a inceput sa raspunda la stimulii dati de antrenamentul cu greutati si prin urmare au fost sfatuiti de altii sa se inscrie la concursurile de culturism. Multi dintre ei nici nu stiau de aceste concursuri, despre pregatirea de dinainte sau dieta, dar, cu toate acestea, au intrat in concurs, l-au castigat, iar succesul acesta rapid i-a determinat sa continue, sa vada pana unde pot ajunge.
Un astfel de scenariu a avut si prietenul mei, Jose Raymond. Fratele lui mai mare, Tito, concura de ceva timp si l-a rugat si pe el sa intre intr-un concurs de juniori, dar pe Jose nu l-a interesat. Era destul de bine facut datorita antrenamentului la fotbal pe care il efectua, insa i se parea prea gay sa-si dea parul jos de pe corp, sa se vopseasca si sa apara pe scena in slip, pentru a-si etala corpul. Pana la urma, Tito l-a convins pe Jose, iar acesta a castigat primul concurs in 1993, la NLC New England, la juniori. Restul povestii poate o stiti deja.
Apoi, este Ronnie Coleman, care nu avea de gand sa devina culturist pana in 1989, cand Brian Debson i-a oferit un abonament gratuit la sala lui, cu conditia sa concureze pentru Mr. Texas. Acel targ l-a dus pe Ronnie in final la castigarea a 8 titluri de Mr. Olympia.
Imi place sa numesc acest subgrup, „grupul culturistilor accidentali” deoarece, in momentul cand au intrat in sport, deja aratau precum culturistii.
Exista, bineinteles, in acest grup, si categoria celor care au intrat in joc pentru a ajunge in marile concursuri de culturism. Este cazul lui Branch Warren, care acumula masa musculara cu o viteza uimitoare si care la primul concurs, la 18 ani, il batea pe Jay Cutler, 19 ani, la openul de la Nationalele din 1993. Acesti tipi despre care v-am vorbit parca ar fi fost facuti sa fie culturisti sau, ca sa ma exprim altfel, daca cineva e sortit sa faca parte din grupul culturistilor de elita, acest lucru se vede inca din primul an de antrenamente, progresele fiind fantastice.
Esti acel tip de culturist mai putin norocos? Si eu!
Te vei intreba, probabil, de ce, ceilalti care facem parte din grupul cel mare de 95% ne-am mai apucat de culturism. Spun asta pentru ca eu ma regasesc in acest grup, iar daca esti sincer, si tu.
Eram cel mai scund din clasa, eram slab ca o papadie si musculos ca o trestie. Am fost bruscat si lovit de multe ori, iar fetele nu se uitau niciodata la mine asa cum se uitau la cei care practicau diferite sporturi. Visul si speranta mea erau sa ajung si eu sa fiu mai mare, pentru a fi respectat de ceilalti. Si asta este adevarul, fratilor, muschii iti dau incredere si siguranta. Nu iti mai este frica, nu iti mai este rusine cu propriul corp, ceilalti nu te mai pot ignora sau face glume pe seama ta. Sunt insa acestea motive intemeiate pentru a ajunge culturist? Probabil ca nu, dar asta e adevarul. Sunt ceea ce sunt, iar fara noi, culturismul nu ar fi ceea ce este azi. Noi suntem cei care cumparam revistele, suplimentele, DVD-urile cu antrenamente si participam in calitate de spectatori la multe concursuri din industrie.
Aceia dintre noi care au continuat sa mearga inainte, desi nu arata nici pe sfert precum cei din reviste, chiar si dupa 10 ani de antrenamente, sunt coloana vertebrala a culturismului. Este adevarat ca nu avem potentialul genetic necesar, dar, in timp si cu mult efort, pasiunea invinge si putem arata mult mai bine decat atunci cand am inceput. Multi ajung sa arate aproape la fel de bine precum cei din prima categorie, iar cei care stiu mai putine despre culturism ii pot usor incadra in aceasta categorie.
Eu cand ma uit in urma, imi dau seama ca m-am maturizat foarte mult fata de momentul in care am ridicat prima haltera. Am mai multa incredere acum, chiar daca nu sunt 100% satisfacut de fizicul meu. In schimb, sunt mandru de ceea ce am realizat. Probabil ca si tu te regasesti in aceste randuri. Poate ca nu ti-a fost dat sa devii culturist, dar te-ai indragostit de acest sport, de antrenementele si provocarile lui, de dorinta de a deveni mai bun. Pe masura ce corpul tau a crescut si s-a maturizat psihic si emotional, motivele pentru care te antrenezi s-au schimbat si ele.
Iar pentru cei care sunt dotati genetic am, de asemenea, un mesaj: fara voi n-am avea insipratie, nu am avea dupa ce sa aspiram la fiecare antrenament. Asadar, oricare tip de culturist esti si oricare ar fi motivul pentru care ai ajuns sa practici acest sport, in final, totul a functionat pentru fiecare.