Bodybuildingul la cel mai inalt nivel al sau nu este doar un sport, ci este o adevarata expozitie de arta de calitate.
Asemeni sculpturilor din Grecia antica, culturistii de astazi trebuie sa-si sculpteze corpul pentru a fi forma si pentru a crea acea silueta definita si plina de fibre a formei umane la cel mai inalt nivel al sau. Munca depusa nu este deloc simpla, fiecare atlet asumandu-si sarcina de a modela lut intr-o perfectiune specifica pietrei.
Sculptorii greci din Antichitate a avut misiunea de a crea arta tridimensionala care sa exploreze corpul uman in cea mai definita si musculoasa forma a sa. Ei au sperat sa capteze imaginea maretiei supraomenesti, forme care erau aproape imposibil de atins de catre orice om. Sau cel putin asa se intampla in vremurile antice. Acum avem bodybuilderi care sunt in principiu intruchiparea in viata reala a acestor statui din piatra. Munti de muschi definiti, in carne si oase, plini de personalitate si de un stil pe care nicio statuie din piatra nu le-ar fi putut avea vreodata.
Arnold Scwarzenegger, Frank Zane si Ed Corney nu au fost deloc straini de ideea ca bodybuildingul sa fie tratat ca o forma de arta. In spatele scenelor de la “Pumping Iron” s-a aflat ca unul dintre instrumentele cheie folosite pentru finantarea filmului a fost o expozitie de arta cu trei culturisti pozand si fiind evaluati de catre cunoscatorii de arta.
Gymnasium este un cuvant grecesc. Gymnasium-urile erau infiintate in mod special pentru a oferi baze de antrenament sportivilor care concurau la competitiile olimpice. Sculputurile erau inspirate de catre acesti atleti si create ca niste reprezentari in piatra ale acestor barbati, considerate chiar si astazi arta de top.
Nu este exagerat sa spunem ca bodybuildingul a fost influentat direct de acest mod de gandire.
Sa il luam ca exemplu pe Kai Greene. El este exemplul perfect pentru faptul ca bodybuldingul profesionist nu este doar un eveniment sportiv, ci si o arta de-a dreptul. Predator este renumit pentru rutina sa de pozat cumva bizara insa extrem de artistica. Greene abordeaza boybuildingul aproximativ in acelasi mod cu aceste sculpturi grecesti: creand un dialog cu publicul, un dialog care sa exprime ca trupul uman in cea mai deplina forma a sa este cea mai impresionanta forma de arta ce poate fi vazuta.
Sport sau arta?
Cand John Haack a doborat recordul mondial pentru impins din culcat la clasa 10 kg powerlifting, nu a fost nevoie de o a doua opinie. S-a stabilit un record. Sporturile de forta se bazeaza pe masuratori empirice demonstrate pentru a determina care sunt cei mai buni sportivi. Pentru culturism – care de multe ori este pus laolalta cu sporturile de forta – pare ca devii campion mai degraba in functie de opinii subiective si mai putin in functie de meritele personale.
Juratii IFBB Pro League au convenit recent ca Hadi Choopan a fost cel mai bun culturist la Mr. Olympia 2022, cea mai prestigioasa competitie din sporturile bazate pe fizic. Si totusi, e posibil ca un spectator sa nu fie de acord cu evaluarea combinata a juriului profesionist, iar opinia sa nu poate fi dovedita “gresita” fara echivoc. Chiar daca judecatorii au un sistem de punctaj folosit pentru a evalua sportivii, sportul este totusi unul subiectiv.
Din perspectiva competitiei, subiectivismul culturismului poate parea o problema a sistemului. Chiar poate cineva sa castige cu adevarat un joc in care regulile lasa loc interpretarilor? Probabil ca nu! Sporturile de competitie se bazeaza pe rezultate empirice pentru legitimitate. Ca atare, poate ca nu ar trebui sa consideram culturismul doar un sport de competitie. Poate ca trebuie sa cuprinda – si chiar sa incurajeze – evaluarile bazate pe opinii si emotii.
Cand este privita ca o forma de arta intr-o arena competitiva si nu ca un sport cu o problema de subiectivism, subiectivismul devine o caracteristica, si nu o eroare sau un viciu. Culturistii campioni impresioneaza, inspira si raman in memorie, exact ca orice opera de arta buna.
Impinsul din culcat este acelasi lucru cu pensula?
Daca ne gandim ca un obiectiv foarte obisnuit al culturismului este “creatia”, iata ca ajunge sa semene mai mult cu arta decat cu sportul! Majoritatea oamenilor care se antreneaza cu o forma anume de culturism nu sunt competitivi in stradania lor, ci se straduiesc sa creeze ceva.
Asa cum spune si Kai Greene, triplu vice-campion Olympia, intr-o postare pe Facebook din 2016, “culturismul este o arta; corpul tau este panza, greutatile sunt pensula, iar nutritia este vopseaua”.
Desi sunt diferite fata de pensule sau fata de un instrument muzical, arsenalul de instrumente al unui culturisit – haltere, aparate, cantare alimentare – faciliteaza un rezultat care merge dincolo de utilizarea instrumentelor in sine. Ele sunt folosite pentru a crea o forma fizica ce determina un raspuns emotional din partea unui privitor – o silueta pe care un jurat o poate favoriza, sau care ar putea determina reactii in social media. Capacitatea de a crea o forma fizica provocatoare este mai graitoare pentru un act artistic decat pentru un act sportiv fizic.
Cand oamenii se gandesc la “arta”, ei isi imagineaza picturi de Renoir sau simfonii de Beethoven. Aceste creatii sunt privite ca fiind prestigioase si sofisticate, diferite complet de zgomotele de fiare, de transpiratia si de gemetele pe care le implica o sedinta de culturism intr-o sala de forta aglomerata. Cum poate cineva sa considere bodybuildingul o arta?
Arta high, medium sau low?
Desi exista o multitudine de discipline in cadrul artei, au aparut in ultima vreme notiuni precum “high art”, “medium art” sau “low art”. Pentru a intelege de ce bodybuildingul este considerat intai un sport si apoi o forma de arta, este important sa stabilim unde se incadreaza bodybuildingul in aceasta ierarhie.
Jurnalul de Estetica si Critica de Arta explica faptul ca pozitionarea unei opere de arta drept high, medium sau low se bazeaza pe ceea ce are nevoie publicul pentru a intelege arta in sine.
Cand ceva pare strain sau greu de inteles, este adesea pentru ca nu avem referinte sau experienta pentru a intelege. High art este orice tip de arta accesibila numai unui numar mic de persoane care au puncte de referinta specifice. De aceea high art este considerata inaccesibila sau pretentioasa pentru un public general (gandeste-te de pilda la picturile abstracte de la un muzeu pretentios, sau la show-urile de moda de elita).
Medium art reprezinta orice forma de arta accesibila la nivel general si care poate fi apreciata de majoritatea oamenilor, dar nu poate fi inteleasa de unele grupuri. De pilda opera lui J.R.R Tolkien e posibil sa nu fie atragatoare pentru copiii mici, in ciuda elementelor sale fantastice iconice.
Low art inseamna orice lucrare care poate fi apreciata de aproape oricine, ca de pilda muzica unor cantareti celebri precum Beyonce, show-uri de televiziune precum Looney Toons sau poate chiar culturism.
Low art nu inseamna arta de proasta calitate
Pentru a fi impresionat de fizicul unui culturist ai nevoie un cadru de referinta destul de limitat. In plus, nu ai nevoie de nicio educatie unica pentru a avea o parere despre un corp musculos. Acest grad de accesibilitate clasifica culturismul drept „low art”. Este ceva comun si usor de inteles; „Muschi mari! WOW!”
Adesea formele de low art, asa cum sunt graffiti-ul, desenele animate si reclamele, au parte de o reputatie proasta pur si simplu pentru ca sunt foarte comune in cultura populara. Este un pic frustranta aceasta forma de dispret, pentru ca si aceste forme de low art sunt la fel de valoroase ca cele specifice high art.
Culturismul este afectat adesea de un dispret nedrept. Desi este o forma de arta, adesea nu este considerat asa, deoarece creatia – acel corp musculos – este aproape prea usor de inteles si rezoneaza emotional.
Culturistii au fost dintotdeauna artisti
In perioada sa de ascensiune catre faima culturii pop, Arnold Schwarzenegger – o adevarata legenda a bodybuildingului – a luat parte la o cascadorie publicitara la Muzeul de Arta Whitney din New York City. Expus literalmente ca o „statuie vie”, Schwarzenegger a pozat la fel ca orice culturist de competitie. Insa obiectivul a fost acela de a trezi emotii, la fel ca o opera de arta.
In mod ironic, aceste emotii au fost impartasite de membrii publicului care l-au vazut castigand oricare dintre cele sapte titluri Mr. Olympia. Reactia emotionala este aceeasi, indiferent daca este intr-o competitie sportiva sau nu, sau daca are in fata un juriu sau nu.
Greene a intruchipat si el latura artistica a culturismului din New York City, purtand adesea o masca si pozand pentru navetisti pe un peron de metrou. Nu seamana oare cu un muzician care canta pe un peron cu o chitara sau o orga? Exact in acelasi mod, Greene isi folosea muschii masivi asezandu-se in diverse pozitii, cu treceri fluide si demonstrand ca si corpul poate trezi emotie. Nu avea nevoie de o etapa de concurs, ci doar de public.
Aceste exemple sugereaza ca intr-adevar, culturismul este mai mult o arta decat un sport, prin rezilienta valorii sale in afara arenei competitive. De exemplu, pozele polaroid simple ale tanarului Arnold Schwarzenegger, facute de legendarul artist pop Andy Warhol, sunt evaluate in prezent la preturi cuprinse intre 8.000 si 12.000 de dolari pe site-ul casei de licitatii Christie’s.
Desigur, acestea au fost facute in 1977, chiar in momentul in care steaua lui Schwarzenegger incepea sa straluceasca, datorita filmului “Pumping Iron”, din 1977. Si totusi, polaroid-urile lui Warhol evidentiaza atractivitatea si noutatea fizicului unui culturist. Ca orice opera de arta bine vazuta, valoarea ei se poate aprecia in timp.
Obiectivul este emotia
Culturistul „Epocii de Aur” Serge Nubret a avut dreptate cand a spus: „Culturismul nu este doar un sport, ci inainte de toate o arta”. Desi culturistii sunt numiti sportivi pentru ca practicile lor sunt, intr-adevar, atletice, ceea ce fac ei este o forma de arta. Ei creeaza ceva conceput pentru a fi observat si, in acest proces, trezesc o impresie sau un raspuns emotional.
Acest raspuns emotional poate fi sub forma uimirii arbitrilor din competitii sau a unor simple like-uri ale cuiva la imaginea unui fizic pe care il admira. Ar putea reprezenta o inspiratie ce declanseaza motivatia de a ridica greutati sau lansarea imaginatiei pe orbita supereroilor puternici. Oricum ar fi, esenta este raspunsul emotional.
Daca in alte sporturi de forta succesul se bazeaza adesea pe rezultate empirice, masurabile, succesul in culturism depinde de reactiile subiective, impulsive ale celorlalti. Da, el poate fi inglobat intr-o competitie sportiva, insa culturismul este o forma de arta vie si reala.
