Probabil cei mai multi dintre noi, intrebati fiind cum ne vedem atunci cand vom fi trecut de varsta de 60 de ani, sunt gata sa raspunda ca la acea varsta viata nu prea mai are multe de oferit, ca dupa ani de munca oricine merita odihna si relaxare, ca sanatatea cu siguranta este afectata si ca de acum inainte singura bucurie ramane sahul din parc si plimbatul nepotilor. Scenariul acesta este foarte plauzibil daca ne vom uita in jurul nostru; majoritatea celor trecuti de 60 de ani au o oarecare blazare in ceea ce priveste varsta si totodata o atitudine de respingere a acelor activitati despre care ei cred ca sunt dedicate cu predilectie celor tineri. Si care, bineinteles, intaresc regula.
Iata despre ce este vorba: cu ceva vreme in urma, o amica mi-a vorbit despre tatal ei, care in ultima vreme se ingrasase nepermis de mult, desi suferea de o afectiune cardiaca, si caruia medicii ii recomandasera sa fie ponderat in alimentatie. Aceasta m-a intrebat daca il pot ajuta cumva sa slabeasca. Am raspuns ca nu am mai antrenat pana acum o persoana de peste 60 de ani, dar ca este o provocare pe care o accept.
Dupa prima discutie cu persoana in cauza, am inteles ca, dincolo de antrenamentul propriu-zis, problema abordarii sub aspect psihic si al mentalitatii este de fapt adevarata provocare, cu atat mai mult cu cat am fost informat ca medicul ii recomandase evitarea oricarui efort fizic. Dupa primele antrenamente si dupa ce am depasit probleme legate de intrebari precum „pentru ce imi trebuiesc mie muschi?”, a trebuit sa fac fata unei exuberante de inceput, in care elevul meu vroia parca sa rezolve toata problema slabirii intr-o singura saptamana, antrenamentul era prea scurt, iar toate greutatile pe care le folosea erau prea mici si totul asortat cu amintiri din tinerete, care nu faceau decat sa creeze o falsa senzatie de forta.
Pe parcurs, lucrurile s-au asezat pe un curs normal iar antrenamentele, o combinatie echilibrata de exercitii cu greutati si exercitii de tip aerobic, au crescut progresiv ca intensitate, complexitate si durata si, bineinteles, primele rezultate au inceput sa apara.
Nu este de neglijat si aspectul privind nutritia. Alcatuirea unei diete fezabile si eficace a trebuit sa aiba in vedere in primul rand obiceiurile alimentare deja existente si apoi crearea unui deficit caloric echilibrat care pe de o parte sa conduca la scaderea greutatii corporale, iar pe de alta parte sa asigure nutrientii necesari sustinerii efortului fizic si psihic. Perceperea dietei ca pe un nou mod de viata permanent si nu ca pe o pedeapsa temporara este esentiala. Intrebarea „cat timp trebuie sa tin dieta?” spune totul despre cum este inteles un astfel de demers. O discutie aparte a fost cea legata de folosirea suplimentelor nutritive, a vitaminelor si mineralelor. Inlaturarea prejudecatilor cu privire la folosirea „prafurilor si pastilelor” este fara indoiala o alta provocare.
Am constatat ca, din cateva puncte de vedere, este mai dificil de antrenat o persoana cu o varsta considerabila in comparatie cu una mult mai tanara. In cazul primilor este important ca factorul incredere sa functioneze mult mai bine. Imi amintesc ca, pentru a asigura confortul psihic de care depindeau antrenamentele, am insistat ca elevul meu sa foloseasca un ceas cu monitorizare a ritmului cardiac pe timpul sedintelor de antrenament. Astfel, acesta stia in orice moment care ii este pulsul si se putea opri atunci cand limita superioara stabilita era depasita, iar acest aspect il facea sa fie mult mai increzator in propriile posibilitati fizice.
Acum, dupa aproape trei luni de antrenament, in care majoritatea obstacolelor despre care vorbeam au fost depasite, in ciuda previziunilor medicului, pacientul traieste si nu oricum, ci mult mai bine si mult mai usor din punct de vedere al greutatii corporale. De asemenea, alte probleme, precum hipertensiunea arteriala, hipercolesterolemia, retentia de apa la nivelul picioarelor, crizele hemoroidale, sunt acum doar amintiri. La acestea se adauga o evidenta stare generala de bine fizic si mental, care cu siguranta nu reprezinta decat apanajul unei vieti mai lungi si mai frumoase.
Imi amintesc ca, in urma cu un an, in cadrul articolului „Pledoarie antiaging”, publicat de asemenea in revista, am abordat pe larg intreaga problematica a beneficiilor pe care sportul in general si culturismul in mod special le au asupra duratei de viata. Asadar, daca cineva isi mai pune intrebarea daca antiaging-ul prin sport este mit sau realitate, va asigur ca raspunsul este unul singur: este realitate!
Daniel Oprea
campion balcanic
