De-a lungul timpului, am citit multe articole despre antrenamente cat mai sofisticate, pentru avansati, incepatori etc. Totusi, despre refacerea dupa antrenament am citit putine, majoritatea se gandesc ca odihna (somnul) si alimentatia sunt suficiente pentru ca organismul nostru sa se refaca dupa efort.
Iata ca vine si momentul cand, desi dormim destul si ne alimentam corect, apare o stare de oboseala psihica, care ne distruge motivatia. Sau, mai rau, desi ne antrenam greu si mancam bine, tonusul si progresele intarzie sa apara.
Uneori, abordarea pe perioade lungi a rutinei duce organismul catre o stare de dezechilibru energetic inexplicabil, aparent. Refacerea dupa antrenament este un fenomen complex.
Iata cateva dintre metodele de refacere cunoscute de catre specialistii in sport si nu numai, de care sunt sigur ca unii dintre voi ati auzit, dar nu le-ati acordat mereu importanta necesara.
Hidroterapia
Pe langa apa bauta in timpul efortului, rolul si efectele acesteia sunt mult mai complexe. Banalul dus dupa antrenament da sistemului nervos central semnalul ca efortul s-a incheiat si poate incepe procesul de refacere.
Masajul cu jeturi de apa este cunoscut din antichitate, iar efectele sale au implicatii atat pe plan fizic/muscular (stimuleaza circulatia periferica, imbunatateste eliminarea toxinelor rezultate in urma arderii substantelor energetice din tesuturi, ajuta la reconstructia testurilor musculare distruse in urma efortului), cat si pe plan psihosomatic.
Eliberarea de endorfine sub actiunea hidroterapiei da semnalul ca tot sistemul nervos vegetativ intra in relaxare, tensiunea arteriala scade, la fel si ritmul cardiac, grabind astfel instalarea starii de repaus si relaxare.
Ionoterapia
Ajuta la incarcarea pozitiva cu energie, purifica aerul respirat si stimuleaza, de asemenea, refacerea si induce somnul odihnitor si profund. Ionoterapia se practica, pe scara larga, la toti sportivii de performantain perioada de refacere dupa competitii, cand se duc la munte sau, in cazuri speciale, in camere cu aparatura care pozitiveaza aerul. Somnul in asemenea camere este mult mai odihnitor si corespunde unei durate duble fata de un somn in conditiile obisnuite.
Masajul de refacere
Este un masaj care include toate manevrele clasice, dar cu un anumit grad si tehnici de stimulare a refacerii in special (vibratii, tratamente speciale) la care se utilizeaza uleiuri de plante aromate, tehnici de presopunctura, shiatsu, care vizeaza centrii nervosi si relaxarea neuromusculara.
Termoterapia
Este un mijloc de refacere bazat pe anumite diferente de temperatura, in functie de natura/intensitatea si durata antrenamentului, care are rol in stimularea sau incetinirea circulatiei sangvine in anumite zone sau segmente musculare, in functie de scopurile tintite.
Yoga si exercitiile de relaxare mentala, afectiva si fizica
Practici de relaxare fizica prin perceptia senzoriala a unui segment al aparatului locomotor, a senzatiilor de greutate, cald/rece etc. ajuta la relaxarea uneia sau mai multor grupe musculare. Gandirea pozitiva, autosugestia induc stari de bine care stimuleaza procesul de refacere psihoafectiva.Repetarea unor fraze tintite catre starea de bine sau de odihna dau un sens in dinamica subconstientului, in directia refacerii.
Aceste metode sunt doar cateva dintre mijloacele de refacere cunoscute in lumea sportului de inalta performanta, insa le-am ales pentru ca sunt cele mai accesibile publicului larg. Asa ca invatati sa varelaxati, sa va deconectati dupa antrenament, dandu-i corpului si mintii posibilitatea sa se incarce pentru antrenamentul urmator si nu numai! Va urez succes!
prof. Cristian Neagu