“Vanatorul” din sala de fitness. L-ai intalnit?

“Vanatorul” de sala

Cred ca fiecare dintre cei care frecventeaza in mod regulat o sala de fitness, dincolo de antrenamentul in sine, realizeaza ca practicarea unui sport intr-o locatie, impreuna cu alte persoane, va implica intotdeauna si o latura sociala.

Chiar si cel mai introvertit dintre noi sau cel care incearca din rasputeri sa evite contactul cu cei din jur  va intelege curand ca acest lucru este aproape imposibil intr-o sala de fitness.

Asadar, interactionam cu cei din jur, fie ca ne dorim sau nu, fie ca ne place sau ne repugna acest aspect. Venim la sala si aproape in fiecare zi vedem cam aceleasi figuri, aceeasi oameni cu acelasi stil de antrenament si aceeasi atitudine. Ne salutam si uneori schimbam cateva cuvinte. Cu unii ne face placere sa interactionam, cu altii nu. Intre acestia este si acela care face obiectul articolului de astazi – “vanatorul”.

“Vanatorul” de sala – Greu de… evitat

Nu este foarte greu sa-l identifici pentru ca nu este un vanator camuflat; ba mai mult, chiar isi doreste sa fie observat. Il gasesti in sala  atunci cand ajungi la antrenament si il lasi tot acolo atunci cand pleci.

Este intr-o forma fizica decenta si constientizeaza acest aspect. Isi prezinta cu ostentatie grupele musculare despre care el crede ca il scot in evidenta si le plimba infoiat de la un capat la celalalt al salii, cu un mers leganat si cu un zambet superior.

Din cand in cand se mai aseaza pretentios pe o bancuta, mai face o serie de impins la piept dupa ce , in prealabil, a mai tras cu privirea catre zona aparatelor pentru cardio unde doua fete respira din greu pe bicicleta. Nu uita sa racneasca de vreo doua ori pentru a atrage atentia, dupa care se indreapta catre cele doua fete pentru o conversatie de relaxare.

Se sprijina de bicicleta intr-un cot si incropeste o conversatie mustind de aluzii cu tenta sexuala. Fetele nu raspund decat din bun simt, fiind mai mult decat evident ca sunt derenjate.

“Vanatorul”, multumit si fara a simti vreo apasare, se indreapta catre celalalt “vanator” aflat la acel moment in sala, cu care (stupoare!) nu se afla in competitie. Comenteaza impreuna, chicotind, abordarea anterioara si evalueaza grobian cele doua fete de pe biciclete cu expresii de genul “Frate, ce buna e aia in colanti!”. Spiritul de echipa functioneaaza si decid sa incerce o abordare in doi.

Atacul este unul nereusit, in sensul ca fetele, plictisite si agasate, pleaca. Nici vorba de frustrare la personajul nostru, care cauta si gaseste sustinere morala la ortacul sau, care ii hraneste convingerea ca habar n-au fetele ce au piedut.

Totusi, starea de spirit i-a fost afecatata pentru ca brusc ii aplica o corectie verbala dura incepatorului care si-a permis sa foloseasca bancuta de impins fara permisiunea lui.

Isi revine repede si alege o alta posibila prada, in persoana unei fete care lucreaza la presa pentru picioare. O priveste insistent, cu acelasi zambet complice de playboy pe un afis al unui spectacol de striptease, il face cu ochiul si alte semnale pline de substrat, pana cand aceasta, jenata, renunta la exercitiu…

“Vanatorul” de sala – in seama cui il lasam?

Plec de la sala si il las tot acolo, cu preocuparile lui… “cinegetice”.

Evident ca toti cei care vin la sala isi doresc sa arate cat mai bine si pentru asta se antreneaza. Dar, pentru a te antrena in conditii bune, ai nevoie de o doza de intimidate care sa iti asigure confortul psihic necesar.

Genul acesta de imixtiune, care pana la urma reprezinta o forma de agresiune, ar trebui descurajat fie prin atitudinea persoanei afectate, fie prin atitudinea noastra, a celor din jur. Dar si prin grija personalului din sali care ar trebui sa aiba in antributii inclusiv prevenirea acestui tip de situatii.

Daniel Oprea